miercuri, 26 septembrie 2012

Viața ta, o mini vacanță cu o singură șansă!


Astăzi 26 septembrie 2012 am reușit să-mi creez în sfârșit un blog. E drept că aici te poți exprima în voia inimii, după placul inimii. Încep cu o întrebare: Te-ai gândit vreodată că viața ta e o mini vacanță și că în această vacanță trebuie să faci tot ce iți place, să dai tot ce ai mai bun din tine, să te relaxezi, să cânți, să vizitezi, să dansezi, să razi, să iubești, să te plimbi într-un cuvânt vacanța ta trebuie să fie o vacanță de vis ?. Dacă stăm bine și privim în jurul nostru câți dintre noi trăiesc o vacanță de vis în ceea ce privește viața lor. Îti zic eu foarte puțini, extrem de puțini oameni. Însa cel mai trist lucru este că această vacanță o putem trăi o singură dată. Ni s-a oferit o singură șansă, nu două, nu trei, nu zece, și noi majoritatea oamenilor ne pierdem timpul cu lucruri superficiale, banale, neînsuflețite, lucruri fără valoare, lucruri ieftine care nu fac decât să ne scurteze vacanța și să ne fure timpul prețios și ireversibil. Am ajuns la frumoasa vârsta de 21 de ani cum spun unii, și la această vâstă încep să realizez și eu acest lucru și să conștientizez că "îmi fur singură căciula", ca "țmi sap singură groapa" și că PIERD TIMPUL aiurea, că nu dau valoare vieții mele, că nu prețuiesc timpul și nu îl utilizez cu un scop productiv, că nu fac nimic pentru sufletul meu și după placul inimii, că nu mă respect ca om, ca persoană, că nu dau valoare vieții mele și la ceea ce e în jurul meu. În momentul de față știu și simt că gonesc pe un drum fără sens și fără destinație. Și îți zic că sentimentul nu e comod deloc, te macină în conștiință și îți creează mereu o stare de discomfort. În momentul de față sunt studentă anul 3 la Comunicare și Relații Publice în Brașov. M-am zbătut doi ani de zile să învăț ghici pentru ce ? pentru buget și camin. Deci dragii mei scopul meu cică era să nu plătesc suma respectivă și să am un loc asigurat în cămin, dar pentru ce ? Asta da afacere. M-am trezit acum în anul trei că de fapt ce îmi place nu găsesc aici la această facultate. Încă pot spune ca sunt pe ultima sută de metri și nu e prea târziu să mă răzgândesc. Și să vă spun ce îmi place: îmi place psihologia mă fascinează această chestie ciudată compexă și plină de mister numita "om" și ce se ascunde în interiorul sufletului său . Tocmai de aceea am ales să fac ce îmi place. Am noroc că anul acesta am și doua materii de psihologie în programă. Deci prilej să-mi fac licența pe una din ele, și sunt foarte fercită din punctul acesta de vedere, pentru că abia aștept s-o încep. Toată vara am muncit ca și agent de servicii clienți la una din companiile de telefonie mobilă. Sincer nu îmi place deloc ce fac, mereu merg cu "silă" la muncă ca și un roboțel, de multe ori simțeam că nu mai rezist dar din motive financiare și pentru minunata experiență profesională care ni se va cere după terminarea ciclului de licență (motive pentru care fiecare dintre noi ne zbatem),  trebuia să rămân, oricum de fel mă consider o fire foarte ambițioasă și nu mă las ușor de la un lucru pe care l-am început. Îmi doresc în viața asta să realizez ceva din plăcere și pasiune să-mi trăiesc zilele cu folos, cu bucurie, cu zâmbet, și cu conștiința curată, să ajut oamenii, să le insuflu speranță, să nu-i las să cadă în genunchi, să le reamintesc mereu și mereu că timpul e prețios că au o singură șansă în viață pe care cu orice preț trebuie să o fructifice, să-i dea valoare, și să o joace după placul inimii. Aș mai continua dar e târziu și maine trebuie să mă prefac în roboțel și să merg din nou pe "front"" la datorie. Deci  nu uita începe de azi să faci o schimbare în viața ta oricât de mica ar fi ea gândește-te la ce-ți place, la  pasiunile tale pentru ca repet AVEM O SINGURĂ VIAȚĂ și nu se merită să ne dedicăm timpul îmbunătățindu-le viața altora și bătându-ne joc de a noastră. În momentul de față și eu sunt în situația ta și nu mă consider în măsură să dau sfaturi doar încerc să împărtășesc cu tine părerea mea și să-ți ofer un punct de reper. 
PS: îmi asum toate criticile, e primul meu articol deci exprimați-vă parerea cum doriți :)
Vă pup o seara frumoasă și sper că mâine să te trezești plin de speranță pornind cu forțe noi la drum !!!!
Și ca recomandare: un film numit "In Time" asta ca să te faca să conștientizezi cât de prețios e timpul și viața ta! 

4 comentarii:

  1. Felicitari Andreea! spor sa ai sa te tii de treaba! :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Sunt mândru de tine, să citesc asta. Îmi place subiectul abordat, exemplificat ca să înţeleagă toată lumea că în viaţă trebuie să faci ce-ţi place, şi ideea de a te exprima măcar într-un singur loc, liber ! Keep on writing! Best wishes!

    RăspundețiȘtergere
  3. e greu....e foarte greu cand ai in fata o intreaga societate obisnuita sa functioneze dupa niste reguli impuse. Trebuie sa te zbati mult prea mult ca sa fii impotriva sistemului si de cele mai multe ori te zbati degeaba.
    Incet incet te resemnezi si devii robotelul... din pacate :(

    RăspundețiȘtergere
  4. Frumos comentariul tau "atlarian" iti multumesc, si da imi place sa visez cu ochii deschisi si mereu o sa incerc sa tin ochii si privirea catre stele, sa ai parte de tot ce e mai frumos in viata :)

    RăspundețiȘtergere